Reprezentativ

ABOUT ME:

„Don’t smile to hide the pain, smile to heal it.”

„Follow your dreams and don’t give up.”

Sunt Alexandra Simion și recunosc că sunt o începătoare în lumea „blogului”. De ce am făcut acest blog sau care a fost motivul? Sincer, o idee spontană din care îmi doream să te inspir și pe tine. Din propria experiență știu că, fiecare poveste de viață sau fiecare întâmplare povestită e o oportunitate de a învăța ceva nou. Așadar, sper ca pe parcursul postărilor să te pot inspira sau să îți dau oportunitatea să vezi lucrurile diferit.

Tot ce pot să spun despre mine este că sunt o persoană îndrăgostită de tot ce înseamnă nou și pregătită ca din fiecare întâmplare să fac o poveste interesantă, dar reală de care tu să fii încântat și în care să te poți regăsi. Imi place să împărtășesc experiențele trăite cu persoanele din jurul meu.

Iți mulțumesc că ai ales să citești poveștile mele. Sper că o să fii insiprat la sfârșitul fiecărei povești și că voi putea să îți împărtășesc lucruri noi.  Nu uita „nu renunța la visurile tale, îndeplinește-le. Trebuie doar să crezi.

Succesul înseamnă perseverență!

edit

 

 

 

 

 

Frecventă întâlnire

„Forgiveness – is not something we do for other people. It’s something we do for ourselves to move on.

Cu greu am învățat să mă bucur de ce este în jurul meu. De multe ori, ieșirea în public îmi provoca anxietate, lucru pe care nu-l lăsam să se observe, mai ales de către ceilalți. Am înțeles că totul ține de încrederea în sine, la care încep să progresez pe zi ce trece.

Așadar, stând și savurând unul dintre cei mai buni burgeri din capitală și auzind diferite discuții în juru-mi, întâmplător sau nu, când mă chinuiam să înghit și ultima bucățică din acel haos de gusturi de care nu aș fi vrut să mai scap, dar care stomacul meu sigur ar fi căutat orice ieșire, fiind mult mai conștient decât mine că tare greu va fi să-l digere, am observat scris pe un perete ascuns și îndepărtat citatul: “A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată!

Pe moment nu am sesizat cu adevărat înțelesul ascuns al cuvintelor, așa că m-am folosit de un sfat învățat încă din școala primară pe când o doamnă de la internat mă sfatuia să citesc și de zece ori același lucru pentru a-l percepe fără sprijin, așa că am pus în practică până când am simțit oarecum că mă regăsesc.

In adevăr, e simplu să spui “da, te-am iertat!”, dar nu cred că e la fel de ușor să simți cu adevărat ceea ce spui. Din păcate, nu pentru mine, sunt genul de persoană care iartă, care dă posibilitatea celuilalt să mai greșească încă o dată și poate încă o dată, dar niciodată nu uită pentru că atunci când vine vorba de mine nu-mi place să fiu superficială. Când spun că nu uit, nu mă refer subtil la “răzbunarea e arma prostului”, încât să o pun în aplicare, ci la faptul că îmi rămâne tipărit în memorie.

Așadar, cred că acel citat ascuns rostește un mare adevăr deoarece nerepetarea aceleiași greșeli va avea loc abia când vei realiza cu adevărat că a fost o greșeală, nu când cineva te va sfătui că ai greșit  sau va încerca să îți arate că ceea ce ai făcut nu a fost moral. E la fel ca desenatul pe dragii pereți ai casei. Degeaba mi-ar fi explicat mie mama sau tata prin metode mai impulsive că ceea ce am făcut nu e bine sau nu se cuvine, dacă singură nu conștientizam că a fost o greșeală și că totuși îmi sunt suficiente cărțile de desenat sau chiar simple coli ale mamei.

Cum perfecțiunea nu există și cum cei ce au extremitățile corpului înghețate sunt caracterizați ca fiind sinceri, des mi-a fost dat să trăiesc beneficiul cuvântului “iertare”, dar totuși să nu cred cu adevărat că am greșit. Uneori să spui sau să ți se spună că ești iertat e doar o mângâiere a stării de bine. Astfel, iertarea e cu adevărat iertare atunci când crezi în ceea ce spui, iar repetarea aceleiași metehne înseamnă doar acceptarea superficialității acordării unei noi ocazii de a greși.

“I can have peace of mind only when I forgive rather than judge.”

poza articol

O alegere grea, dar bună.

„That’s the difference between you and me, you wanna lose small I wanna win big.”

Dacă ar fi să spun ce am învățat din primul an de facultate, aș spune că, în anul întâi ar trebui să te dedici acomodării cu colegii, cu materiile voluminoase, cu modul de a învăța. După prima sesiune, când lucrurile încep să se așeze un lucru de neuitat este înscrierea în toate proiectele organizate în cadrul facultății, încât să simți cu adevărat că ești student.

După cum bine se aude, dreptul e greu, tare greu, dar pe cât de greu este, pe atât este de incitant și de frumos. Nu m-aș fi gândit că o să spun asta vreodată, mai ales după prima sesiune când simțeam că am făcut cea mai proastă alegere.

Primul an a fost unul greu, pentru că trebuie să te adaptezi unui nou cerc de oameni, studenți din toate zonele țării cu mii de accente care mai de care mai amuzante și mai neînțelese. Trec primele trei luni în care încep să se lege sau nu prietenii, începi să cunoști oameni, chipuri și să îți faci un grup de prieteni cu care să te înțelegi pe parcursul timpului. Odată cu încercarea de adaptare, mai este și încercarea de a memora mii, (ce mii?!), milioane de informații. Dramatizez puțin pentru că față de liceu, informațiile sunt mult mai voluminoase, vocabularul este ambiguu până când începi să te familiarizezi cu el și asta face ca învățatul să devină o muncă chinuitoare. Cu toate că, cei din anii mai mari sfătuiesc toți studenții de multe ori să învețe din timpul anului, nimeni nu o face sau cel puțin majoritatea lasă totul pe sesiune. Cred că nu ai fii student dacă nu ai lăsa măcar o dată învățatul pe timpul sesiunii. Și din nou, să fii stundent la drept e cea mai interesantă experiență. Bine, să fii student în general, e cea mai frumoasă experiență.

Prima sesiune a fost un calvar, simțeam că nu se mai termină, că fiecare neuron va muri încet, dar sigur. Ajunsesem să număr zilele până la următorul examen, să îmi planific câte capitole să învăt pe zi cu scopul ca în ultima zi să mai pot să mai repet toată materia( nu-mi ieșea de fiecare dată) și începusem să îmi fac un prieten nou cu toate ca stăteam închisă între patru pereți de dimineată până seara.

In sesiune, se dezvolta un atașament extrem față de telefon, în special de Facebook, Instagram. Devenisem posesivă încât îmi verificam telefonul din zece în zece minute, nu cumva să-l fac să se simtă abandonat. Conversațiile cu colegii deveniseră mult mai interesate în perioada aia, vorbeam mai mult decât vorbeam într-o zi la facultate, aveam atâtea de povestit, cu toate că fiecare dintre noi își trăia fiecare zi într-o cameră cu peste o sută de hârtii în față.

In fiecare dimineață de dinaintea fiecărui examen trăiam niște emoții de parcă îmi întâlneam în fiecare săptămână alesul. Oricum nu se pot compara cu nimic emoțiile trăite când primești mail cu confirmarea notei, având textul: “au fost afișate notele la disciplina …” (și atât apare în notificare). Bătăile inimii încep să ți se audă în urechi de parcă ai fi făcut cea mai mare infracțiune și mâinile îți transpiră ca la primul ținut de mână cu vreun băiat. Intr-un final, totul se termină cu bine, dar sesiunea e cu de toate. Cum “prima dragoste nu se uită niciodată”, nici prima sesiune nu o poți da uitării.

Niciodată nu m-aș fi gândit că o să aleg dreptul, mai ales că am să ajung să-l iubesc. Aș povesti ore în șir despre cum e să fii studentă și ce efect a avut studenția pentru mine.    E o plăcere…

„REMEMBER WHY TOU STARTED.”

26941719_1727623560610720_2121784585_o

Una dintre pasiunile vieții

“I’m looking for a tall, dark, rich cup of coffee…”

Cu timpul am realizat că inevitabil sau nu sunt o pasionată de cafea și mai ales, de gustul ei. Recunosc că-mi este greu să beau cu o uimitoare noșalanță un espresso, dar iubesc să mă trezesc în mirosul aburului lăsat de cafea.

Prima întâlnire cu gustul de cafea s-a întâmplat pe când aveam doar 14 ani sau chiar mai puțin. Cum fiecare adolescent e încântat să descopere lucruri noi care par rebele pentru că doar adulții le fac, am fost încântată să încerc. Bineînțeles că, instinctul matern nu a putut lipsi și nici morala care avea să pună accentul pe lipsa somnul din cauza cafelei. Astfel, doar am auzit ca un ecou vorbele mamei, dar tot dorința a fost mai convingătoare. E adevărat că gustul cafelei nu poate fi acceptat de oricine. Așa că prima oară, din respect față de ochii ațintiți pe mine, dar și din ogoliu adolescentin de a nu-i da dreptate mamei, fața mea era dominată de grimasele celui mai bun gust întâlnit vreodată. (In realitate, am spus că a doua oară nu voi mai încerca).

Cu timpul însă, morala mamei se adeverise, în sensul că devenise o necesitate consumarea unei cafele, mai ales în zilele în care simțeam că dorm pe mine sau pentru un plus de energie după câteva nopți pierdute. Sunt conștientă că limita dintre dependență și plăcere este mică, mai ales în cazul meu, dar prefer ca în prezent să o consider o plăcere, chiar o pasiune a vieții.

Sunt o persoană care se plictisește foarte repede de lucrurile repetate și care intră imediat în monotonia vieții, dar unul dintre lucruri de care sunt încă cucerită este pierderea unei jumătăți de oră, dar caștigarea unui moment de liniște datorat unui simplu și banal gust. Și ca să continui cu un joc de imaginație, la care mă princep destul de bine(des mi-e spus), este plăcut ca dimineața când ești încă năuc să te dezmeticești înconjurat de un aer curat, cu o priveliște încântătoare și un gust simplu care să-ți aducă un adaos la starea de bine. Abia după încercarea unui asemenea moment, am înțeles de ce pentru unele persoana ziua nu poate începe fară o cafea.

Intâlnisem persoane care-mi spuneau atunci când eram iritată de inactivitatea lor ca nu pot “funcționa” dacă nu-și beau cafeaua. Mă întrebam deseori cum pot fii conduse de o băutură, dar abia mai târziu am înțeles că rutina e rutină și că pe lângă viciu există și o plăcere de a petrece puțin timp doar cu ei înșiși.Așadar, mă adresez, ție, cititorule, cu o normalitate care pentru mine a devenit o pasiune și care pentru tine sper să devină cel puțin o încercare.

„Neexperimentânt lucruri care ti se par bizare, nu o să înțelegi cu exactitate dorințele altei persoane.”

26793898_1726177790755297_1136167471_n

 

Un an cât douăzeci de ani

„Write it on your heart that every day is the best day in the year.”

   Ce a însemnat anul 2017 pentru mine? Dacă ar fi să mă rezum la câteva cuvinte, aș spune că anul tocmai încheiat a fost un an greu pe toate planurile, un an al schimbărilor, dar și un an în care am avut ocazia să descopăr lucruri și oameni noi, să fiu entuziasmată și să fiu mândră de alegerile făcute.

Dacă m-aș gândi la cum am intrat în anul 2017, aș spune că eram un nou-născut, nu știam ce imi doream sau care erau planurile pe care voiam să mi le îndeplinesc. Trăiam după zicala: “carpe diem”. Nu neg faptul că e bine să trăiești fiecare clipă, dar e mai benefic să ai dorințe pe care doar tu să ți le poți îndeplini.

Gândind retrospectiv la anul anterior aș spune că am trăit puțin din toate. Am iubit cum nu am iubit în anii precedenți, dar sunt mândră că am învățat să o fac și că am putut, fără să-mi fie teamă, să trăiesc uneori intens. Am simțit cum e despărțirea de o persoană dragă, dar am învățat să lupt cu neobișnuința de altădată și să înțeleg că viața merge mai departe. Important e să trăiești așa cum îți dorești, lângă cine îți dorești. Mulțumesc anului precedent că m-a învățat să mă apreciez, să mă pun pe primul loc și să cer să fiu apreciată pe cât merit. Târziu sau nu, mă bucur de schimbarea pe care șfârșitul de an mi-a dat-o.

Ce am mai învățat într-un an? Că oamenii vin și pleacă și că puțini sunt cei care rămân. Am trăit dezamăgirile aduse de persoanele din jurul meu, dar am cules și bucuriile pe care mi le-au oferit alții. Așadar, realitatea e dură, dar fiecare rău e urmat de un bine.

Imi doresc ca anul ce-a venit să îmi dea ocazia să trăiesc și să experimentez lucruri noi. Să aibă grijă să-mi dea ocazii din care să mai învăt și din care să devin mai puternică. Imi doresc să râd cu gura până la urechi, chiar și atunci când simt că clachez, să întâlnesc oameni dragi cu care să empatizez și de care să mă bucur și să iubesc mai diferit de cât am făcut-o ultima oară.

Intotdeauna un an nou va fi mai bun decât un an trecut pentru că prin trecerea fiecărui an, tu, cititorule, evoluezi și înveți să te bucuri de fiecare clipă a vieții. Deci, anul 2018 fii mai bun decât anul 2017!

” A fresh start. A new chapter in life waiting to be written.”