Reprezentativ

ABOUT ME:

„Don’t smile to hide the pain, smile to heal it.”

„Follow your dreams and don’t give up.”

Sunt Alexandra Simion și recunosc că sunt o începătoare în lumea „blogului”. De ce am făcut acest blog sau care a fost motivul? Sincer, o idee spontană din care îmi doream să te inspir și pe tine. Din propria experiență știu că, fiecare poveste de viață sau fiecare întâmplare povestită e o oportunitate de a învăța ceva nou. Așadar, sper ca pe parcursul postărilor să te pot inspira sau să îți dau oportunitatea să vezi lucrurile diferit.

Tot ce pot să spun despre mine este că sunt o persoană îndrăgostită de tot ce înseamnă nou și pregătită ca din fiecare întâmplare să fac o poveste interesantă, dar reală de care tu să fii încântat și în care să te poți regăsi. Imi place să împărtășesc experiențele trăite cu persoanele din jurul meu.

Iți mulțumesc că ai ales să citești poveștile mele. Sper că o să fii insiprat la sfârșitul fiecărei povești și că voi putea să îți împărtășesc lucruri noi.  Nu uita „nu renunța la visurile tale, îndeplinește-le. Trebuie doar să crezi.

Succesul înseamnă perseverență!

edit

 

 

 

 

 

Reclame

Privirile…

Dacă femeile au deosebita plăcere de a-i numi în unele momente pe bărbați, la modul general, misogini, așa au și ei dorința arzătoare de a privi o simplă domniță din orice unghi, și aici nu mă refer la unghiul corporal, ci la ideile ce le sunt ascunse atunci când o fac.

Deseori m-am amuzat, dar și enervat de privirile certe ale bărbaților din juru-mi, dar mai ales de ceea ce exprimau ele. Probabil sună bizar, dar sunt genul de persoană care fuge de atenție și de acordarea unei atenții totale.

Cum deja se știe, femeile au o putere enormă de a-și menține chipul neutru când vine vorba să-și exprime atracția sau dezgustul cu privire la sexul opus. In majoritatea situațiilor, femeia este ca o enigmă, de aceea devenim așa spusa “pacoste” în viața oricărui bărbat, dar o “pacoste” de care au nevoie în majoritatea timpului. Bineînțeles că există și excepții, dar am să vorbesc despre regulă.

Ce mi se pare amuzant la privirile bărbațiilor? Că sunt ca o carte deschisă. Atunci când te doresc, așa, o simplă necunoscută ce reprezinți, își fixează privirea asupra ta, iar în câteva secunde, migdalații ochii încep să umble pe corpul tău asemănător cu citirea unor rânduri dintr-o carte extrem de fascinantă.

Mai există ipostaze în care, tu, o simplă domnișoară, naturală sau nu, reprezinți fascinația zilei, iar el, încrezătorul bărbat, chiar solidul, rămâne stană de piatră.

Dar nu doar atât, ci momentele când tu ești actrița din acele filme de dragoste pe care le vizionezi când iubești pentru prima oară și pentru câteva secunde ești momentul lui de fericire în care el rămâne blocat undeva în spațiul fictiv, iar odată cu pierderea ta în zare revine la realitate sau în cel mai fericit caz, încă te poate cuprinde cu pirivirea încât să apuce să articuleze timid o simplă propoziție: “Ești superbă!”, iar secunda lui de strălucire se încheie ulterior.

Dar cum perfecțiunea nu există, se întâmplă să fie și priviri înțepătoare, chiar și de la sexul opus, iar de aici discuția ar putea degenera la un alt capitol extrem de sensibil pentru partea feminină.

Intr-adevăr există și priviri sau lucruri mai exagerate pe care prefer să le trec la excepții și la tipologii de oameni, de tactici de cucerire, fie ele mai tradiționale, din popor sau mai diplomatice, de eleganță. Cu toate acestea, gusturile nu se discută, astfel încât dacă eu sunt dezgustată de masculul feroce care-mi aruncă asupra corpului pentru prima oară o privire de fascinație și într-un final înțelege că ochii sunt în zona capului, și nu în zona pieptului, există persoane opuse gusturilor mele.

Intotdeauna să fii mândru pentru cum ești văzut din exterior, fie că este o privire de admirație sau una de dezamăgire. Bucură-te pentru cei ce te admiră și transformă fiecare dezamăgire într-o victorie pentru că mereu este loc de mai bine și de mai mult.

31271219_1833425920030483_2647443334229527622_n

Enjoy the moment

Always find time for the things that make you feel happy.

De multă vreme îmi doresc să scriu un articol drag inimii mele. De ce spun asta? Pentru că de la o generalitate am ajuns să am răbdare ca timpul să le așeze pe toate și să înțeleg că timpul trebuie să-mi fie un prieten de încredere și nu “un ghimpe-n coastă”.

Se spune că cele mai prețioase și de neuitat amintiri sunt cele petrecute datorită unei idei spontane și mai ales, a curajului de a o duce la bun sfârșit. Intr-adevăr, este greu să înțelegi “spontaneitatea” și mai ales, să te bucuri de ea, dar și s-o poți împărtăși așa cum este dificil să empatizezi cu ideile altei persoane.

Ce înseamnă pentru mine spontaneitatea? Cu intenția de a nu generaliza și mai mult subiectul, am să punctez reușita de a empatiza și de a mi se oferi posibilitatea unui răgaz pentru o zi. Așa cum fiecare dintre noi, cititorule, are anumite dorințe, una dintre sutele pe care le dețin (recunosc, sunt o visătoare, dar cu ochii deschisi) era să fug pentru o singură zi la mare, dar nu la marea aceea în care distracția este la ea acasa, ci la marea care te domină doar prin zgomotul lin împletit cu ciocnirea valurilor, mai precis să ating starea aceea de liniște îmbibată în zbucium.

Nu-mi doream tipica escapadă în care plec azi, rămân peste noapte și mă întorc a doua zi, ci îmi doream nebunia de o zi în care pur și simplu să mă detașez de activitățile normale și să-mi beau o simplă cafea înconjurată de un alt peisaj. Uimitor, cel puțin pentru mine, a fost faptul că una dintre cele mai frumoase atracții turistice de la malul mării, Cazinoul Constanța, era înconjurat de mii de priviri care mai de care mai sclipitoare, probabil de la soarele stingher al lunii martie ceea ce-mi amplifica și mai mult starea de relaxare și dezinhibare.

Cred în ideea că lucrurile împlinite datorită unei sclipiri și datorită asumării unui curaj sunt de povestit și cu siguranță, de neuitat deoarece pentru mine acea zi a însemnat mai mult decât ar fi însemnat un cumul de zile planificate. Sunt recunoscătore pentru faptul că în acel moment a reprezentat un răgaz de la presiunea zilnică și o garanție a refacerii surselor de energie, dar cel mai mult sunt recunoscătoare pentru amintirea creată și pentru dorința cu care mi-a fost oferită.

De aceea spun că nimic nu este întâmplător, iar „atunci când spui că nu mai poți, sigur mai poți puțin„. Astfel, timpul le așează pe toate, mai devreme sau mai târziu, dar gândul îți influențează fiecare decizie pe care o alegi ca fiind definitivă, așa că, cititorule, trăiește clipa și apreciază-i pe cei care se bucură de zâmbetul tău.

Take only memories.

IMG_1586 (7)

De la teamă la plăcere

Believe in yourself, take on your challenges.

Majoritatea tinerilor, cel puțin cei pe care îi cunosc și care au trecut prin asta, se tem de susținerea unui interviu și mai ales, de lipsa de pregătire pe care sunt siguri că nu o dețin. Intr-adevăr, există și excepții, respectiv persoane care nu se tem de pregătirea acumulată și de cunoștințele deținute până în prezent.

Ce a însemnat pentru mine susținerea unui interviu? Cum de fiecare dată am avut probleme cu încrederea de sine, recunosc că mi-a fost foarte dificil să mă stăpânesc și să-mi adun emoțiile încât să le fac constructive. Știam că ceea ce gândesc îmi influențează tot parcursul unei acțiuni pentru că întotdeauna gândul este mai puternic decât faptele noastre, cel puțin în opinia mea.

Dacă ar fi să spun într-un cuvânt ce am simțit când m-am hotărât să merg pentru prima oară la un interviu, aș spune că eram “transparentă” și că pe chipul meu se juca o piesă de teatru. Simțeam cum fiecare mușchi al corpului tremura ca și cum aș fi fost la o oră de aerobic, dar la o intensitate maximă și cum fiecare gând mă încălzea și mă răcea în aceeași secundă. Imi amintesc și acum de câte ori am încercuit o simplă plăcuță de marmură fără să simt nici măcar pentru un moment că sunt amețită.

Imi cunoșteam foarte bine defectele în acel moment și eram mai mult de 50% sigură că nu o să mă descurc și că o să mă pierd de la primul contact, dar nu am renunțat pentru că dacă nu încerci nu vei câștiga niciodată, iar dacă încerci și pierzi ai să câștigi mai mult decât ți-ai putea imagina pe moment.

Uimitor pentru mine a fost că totul s-a desfășurat atât de imprevizibil încât nu mă recunoșteam, în sensul că dintr-o dată am devenit mai sociabilă decât m-aș fi așteptat și de asemenea, am scăpat de pragul timidității și anxietății. Nu am știut cu exactitate ce înseamnă un interviu, mai ales, ce vor să afle despre mine, iar asta mă făcea să fiu stângace până în momentul mult așteptat. Știam poate doar esențialul, anume că trebuie să am o ținută decentă și că cel mai important este să fiu stăpână pe mine. Ținuta era ca și rezolvată, dar despre siguranța de sine nu pot să spun același lucru.

Cu toate că, aveam alocat un timp suficient pentru a fi evaluată, totul mi s-a părut că a trecut atât de repede încât nici nu am conștientizat tot ce s-a întâmplat încât la final eram atât de entuziasmată și de împlinită de parcă aș fi primit cel mai dorit cadou sau cea mai specială surpriză.

Dacă la început a fost o fobie, pot să spun că în prezent merg cu drag la fiecare interviu pentru că am învățat că atunci când te aștepți cel mai puțin te poți surprinde singur și poți să descoperi că ești mai bun decât ai fi crezut. Când încerci, nu pierzi pentru că nu ai nimic de pierdut, ci de câștigat experiență, dar și calități pe care cel mai probabil nu le știai.

De la fiecare interviu, am învățat cel puțin un lucru. M-am bucurat de fiecare dată și am ales să-mi înving o temere încât dintr-o fobie a devenit o lejeritate, o rupere de anxietate, dar si de timiditate. Totodată, am caștigat încredere, o plăcere mult mai mare de a socializa și puterea de a vedea în fiecare persoană cel puțin un lucru bun care să te facă să-l apreciezi, nu să-l judeci.

De asemenea, sunt conștientă că în viitor interviurile la care voi participa vor avea un grad și mai mare de dificultate, dar cele pe care le-am susținut și pe care le voi susține în continuare sunt doar un mod de a-mi experimenta abilitățile, respectiv o rampă de lansare.

Concluzionând într-o notă mai mult sau mai puțin amuzantă, de multe ori ținuta îl face pe om, iar respectul de sine ți-l poți impune chiar înainte de a avea un schimb de vorbe și dacă nu funcționează din prima încercare cel mai bun remediu este certitudinea că întotdeauna ești bun, dar că mereu vei putea să fii mai bun.

Attitude is a little thing that makes a big difference.

edit

Zâmbește și când îți este greu…

“Never give up…”

Niciodată nu am fost adepta victimizării și mai ales, a dramatizării unor lucruri minore. Am apreciat întotdeauna omul puternic, omul care oricât de greu i-ar fi spune că îi este bine și că întotdeauna se poate să-i fie mai rău.

Am înțeles gravitatea unei situații dificile, cu adevărat dificile, abia când am trecut prin ea, până atunci am putut doar să-mi imaginez cum ar fi sau să încerc să mă pun în postura de a-mi fii greu doar pentru a înțelege oful celuilalt, mai exact să empatizez cu el.

Cum un rău nu vine niciodată singur, de aproximativ două săptămâni, asta dacă mai am noțiunea timpului, învăț să fiu mult mai responsabilă, în sensul că învăț înțelesul adevărat al expresiei “ai grijă”. Intr-adevăr, ușor este să spui două cuvinte, dar greu este să le pui în practică și mai greu este când trebuie să ai grijă de cei din jurul tău și nu de tine.

Intotdeauna m-am văzut pregătită pentru orice pentru că mă adaptez destul de ușor la noi situații cu toate că, la început sunt stângace, dar la situația de a deveni “gospodină”, în sensul de a avea grijă de o întreagă casă și mai ales, de nevoile celor de lângă mine, recunosc că încă sunt în perioada de probă și sincer mi-aș dori să fiu concediată.

Dacă acum ceva timp mă amuzam de faptul că sunt paralelă cu tot ce înseamnă bucătăria, în sensul că știam doar lucruri elementare care nu ar fi ținut de foame mai mult de două ore, acum aș putea să mă laud cu multiplele feluri de mâncare pe care am învățat să le fac și care uimitor, pe lângă că sunt comestibile au un gust delicios, în adevăratul sens al cuvântului și fără nicio ironie.

Cu toate că, am fost pregătită pentru schimbare, nu m-am gândit că trebuie să devin un stâlp pentru cele mai dragi persoane din jurul meu. Obișnuită ca în momentele grele să mă cuibăresc imediat la sânul unuia dintre ai mei, fără nicio jenă, și să știu că oful mi-e mângâiat, acum “roata s-a întors”. Cred că cea mai grea grijă este cea morală și aici mă refer la puterea de a-i oferi celuilalt din puterea ta, de a-l ridica atunci când își pierde răbdarea pentru că e greu să devii o persoană inactivă mai ales când vrei să faci ceva și nu poți.

Dacă ar fi să spun ce am învățat în doar două săptămâni, aș spune că empatia te poate schimba ca om și că odată cu schimbările care apar de-a lungul timpului  important este să știi să le gestionezi. Am înțeles ce înseamnă să nu ai timp și să îți fie suficiente cinci minute de relaxare, să simți cum picioarele nu te mai țin de oboseală, dar să îți dorești să ajuți mai mult și să ai răbdare cu tine fără să te descarci pe alții, iar când clachezi să nu ceri mai mult decât ți se poate oferi.

Odată cu experiența trăită care cu toate că a fost dificilă atât fizic ,cât și psihic, mă bucur că am trăit-o pentru că mi-am dat seama că plăgile deschise nu mai repezintă o slăbiciune pentru mine, mai ales, după câteva lecții de pansat, dezinfectat, că nu mai sunt dornică de a-mi întemeia o familie de tânără pentru că nu aș putea aplica pentru postul de femeie plină de responsabilități și griji și că este important să-i apreciezi pe cei care-ți cunosc oful și care întotdeauna te ridică indiferent dacă îți este greu sau nu.

“…Great things take time.”

28277934_1787972771242465_1680983075_o

Un vis cât două săptămâni

Stay focused, go after your dreams and keep moving toward your goals.

De multe ori m-am întrebat sau am fost întrebată “Ce o să fac după ce termin facultatea?”, “Pe ce drum aș vrea să merg?”, cred că și tu, și fiecare boboc al vieții, ți-ai pus măcar odată întrebarea asta. Intr-adevăr, e foarte greu să alegi în ce domeniu ai vrea să te specializezi, ce ai vrea să urmezi și unde te-ai regăsi cel mai bine. Intotdeauna am fost susținută să merg după principiul “Fă ce îți place, indiferent dacă este greu sau nu, important este să îți placă”. Recunosc că, de multe ori m-am gândit să-mi aleg un domeniu din care să câștig, să supraviețuiesc, dar cu timpul am înțeles și am văzut că dacă faci ceva ce nu-ți aduce împlinire, ce nu te face să ai randament și să îți dorești pe zi ce trece să fii din ce în ce mai bun, devine un chin.

Când am ales să învăț despre domeniul juridic cunoșteam doar detalii generale și multe opinii pro și contra, ceea ce era firesc. Pot să spun că am riscat pentru că nu știam exact dacă o să mă regăsesc și mai ales, dacă o să pot să mă adaptez. Spre norocul meu, am fost încântată încă de la primul contact cu tot ce a însemnat studenția în domeniul juridic. Cu toate că, nu aveam de unde să culeg foarte multe detalii despre ce înseamnă în ansamblu acest domeniu, am ales să aplic la fiecare stagiu de practică organizat în cadrul facultății pentru a-mi lărgii sfera cunoștințelor.

Așadar, încă din primul an, mi-am luat inima în dinți și am spus ca vreau să încerc și să aflu cât mai multe lucruri, să învăț practic tot ceea ce învăț de pe băncile facultății. Practica din anul întâi a fost o alegere mai mult decât benefică pentru ca am întâlnit un sistem de care eram curioasă, tipologii de oameni și tot felul de cazuri la care nu m-aș fi gândit vreodată.

Cum încă de mică am fost pasionată de tot ce înseamnă crimă, psihologia criminalului si multe asemenea lucruri, anul doi mi-a oferit oportunitatea să-mi împlinesc un vis și să trăiesc o pasiune la intensitate maxima. Așadar, alegerea stagiului de practică din anul al doilea a fost una din cele mai bune alegeri făcute la sfârșitul anului 2017 de care o să povestesc întotdeauna cu plăcere, cu toate că, fizicul și psihicul meu au fost supuse timp de două săptămâni la un test de trăiri haotice.  Pentru prima oară mă trezeam la ora șase dimineața cu plăcere, uneori fără să apuce alarma să trezească toată casa. Era ceva nou și ceva ce îmi doream de foarte mult timp. Cu toate că, sufăr de “fobie” de sânge în sensul că mă fac una cu pământul, mi-am dorit să cunosc și o altă parte a domeniului. Pe lângă partea de anatomie căreia nu i-am făcut față, cu toate că eram curioasă să cunosc procesul prin care se stabilesc cauzele decesului, am mai cunoscut și alte laturi ale domeniului care să nu-mi provoace vreo stare de leșin sau chiar de greață.

Dacă ar fi să mai repet experiența asta, a doua oară nici nu m-aș mai gândi la temeri sau la “ce s-ar putea întâmpla?”. E o experiență de neuitat care nu ar trebui ratată, mai ales, dacă ești pasionat. Pot spune că au fost cele mai palpitante două săptămâni, au fost un respiro de la viața obișnuită, iar pe lângă împlinirea unei pasiuni, am caștigat un bagaj plin de informații, amintiri și trăiri.

Develop a passion for learning.

28233422_1766511666721909_768676803_n

 

Cineva. Cândva.

“Feelings are just visitors. Let them come and go.”

Fiecare poveste naște o nouă poveste. Relaxându-mă după un alt examen al sesiunii iminente am avut plăcuta ocazie să petrec un timp scurt la o cafea cu un prieten într-un loc în care cu greu am ajuns, nu din cauza vreunei peripeții, ci din cauza lipsei de timp. După zeci de minute discutate și povestite și din diversitatea de subiecte abordate, am ajuns la concepția fiecărei persoane despre “sentimente” și despre echilibrul pe care trebuie să ți-l constuiești când simți că ești confuz.

In timpul în care părerile curgeau în stânga și-n dreapta, am simțit un deja-vu când una dintre persoanele participante la discuție a afirmat că “Fiecare om are sentimente, fie că preferă să își pună sau nu un paravan.” Interesant a fost că în urmă cu ceva timp, mult mai mult timp, când eram o copiliță și nu înțelegeam decât “fericire” și “tristețe” și tot ce s-ar fi putut să mă afecteze mai mult mi se părea o banalitate și o pierdere a timpului, când practic eram insensibilă, cineva mi-a spus, probabil într-un moment în care nu mai avea răbdare cu mine, citez: “Fă întotdeauna ce simți!”. Cu siguranță, în momentul ăla a apasat “play” pentru tot ce urma sa simt in anii viitori.

Recunosc că eram temătoare în a arata cu adevărat ce simțeam, fie că eram dominată de o stare de bine sau de un factor care ar fi putut să-mi încline balanța. Nu afirm faptul că trebuie să transformi totul într-o dramă, ci că trebuie să simți fiecare trăire, indiferent dacă știi sau nu să o gestionezi. Cred că unul dintre cele mai grele proiecte e autocunoașterea. Niciodată nu vei avea timpul necesar să te cunoști în totalitate, să fii cu un pas înainte de ce urmează să ți se întâmple, ceea ce face ca totul să prindă dinamism.

Sunt recunoscătoare că întotdeauna am fost poziționată undeva la mijloc, între o persoană dominată de sentimente în care rațiunea pierde în majoritatea timpului și o persoană plină de optimism care vede întotdeauna partea plină a paharului. Astfel, am ocazia să văd efectele fiecărei părți și să aleg ceea ce e bine pentru mine.

Ințeleg noțiunea de “paravan” ca pe o protecție față de ceea ce vine din exterior, dar încurajez întotdeauna puterea de a-ți asuma ceea ce simți, într-o măsură limitată, nu dusă la extrem. De ce să fugi și să încerci să acoperi o fericire sau o tristețe care oricum o să te tot macine, când ai putea doar să o gestionezi încât să vezi partea bună a ei?

Așadar, să simți nu e o greșeală, face parte din tine și din fiecare dintre noi, iar când vei știi să îți gestionezi fiecare emoție care ar putea să-ți aducă o pierdere a echilibrului, atunci vei fi cu adevărat caștigat.

“Simte fără să-ți fie teamă. Arată fără să îți fie frică.”

27707651_1748833688489707_134216112_o

Frecventă întâlnire

„Forgiveness – is not something we do for other people. It’s something we do for ourselves to move on.

Cu greu am învățat să mă bucur de ce este în jurul meu. De multe ori, ieșirea în public îmi provoca anxietate, lucru pe care nu-l lăsam să se observe, mai ales de către ceilalți. Am înțeles că totul ține de încrederea în sine, la care încep să progresez pe zi ce trece.

Așadar, stând și savurând unul dintre cei mai buni burgeri din capitală și auzind diferite discuții în juru-mi, întâmplător sau nu, când mă chinuiam să înghit și ultima bucățică din acel haos de gusturi de care nu aș fi vrut să mai scap, dar care stomacul meu sigur ar fi căutat orice ieșire, fiind mult mai conștient decât mine că tare greu va fi să-l digere, am observat scris pe un perete ascuns și îndepărtat citatul: “A ierta înseamnă a-i oferi celuilalt ocazia de a mai greși o dată!

Pe moment nu am sesizat cu adevărat înțelesul ascuns al cuvintelor, așa că m-am folosit de un sfat învățat încă din școala primară pe când o doamnă de la internat mă sfatuia să citesc și de zece ori același lucru pentru a-l percepe fără sprijin, așa că am pus în practică până când am simțit oarecum că mă regăsesc.

In adevăr, e simplu să spui “da, te-am iertat!”, dar nu cred că e la fel de ușor să simți cu adevărat ceea ce spui. Din păcate, nu pentru mine, sunt genul de persoană care iartă, care dă posibilitatea celuilalt să mai greșească încă o dată și poate încă o dată, dar niciodată nu uită pentru că atunci când vine vorba de mine nu-mi place să fiu superficială. Când spun că nu uit, nu mă refer subtil la “răzbunarea e arma prostului”, încât să o pun în aplicare, ci la faptul că îmi rămâne tipărit în memorie.

Așadar, cred că acel citat ascuns rostește un mare adevăr deoarece nerepetarea aceleiași greșeli va avea loc abia când vei realiza cu adevărat că a fost o greșeală, nu când cineva te va sfătui că ai greșit  sau va încerca să îți arate că ceea ce ai făcut nu a fost moral. E la fel ca desenatul pe dragii pereți ai casei. Degeaba mi-ar fi explicat mie mama sau tata prin metode mai impulsive că ceea ce am făcut nu e bine sau nu se cuvine, dacă singură nu conștientizam că a fost o greșeală și că totuși îmi sunt suficiente cărțile de desenat sau chiar simple coli ale mamei.

Cum perfecțiunea nu există și cum cei ce au extremitățile corpului înghețate sunt caracterizați ca fiind sinceri, des mi-a fost dat să trăiesc beneficiul cuvântului “iertare”, dar totuși să nu cred cu adevărat că am greșit. Uneori să spui sau să ți se spună că ești iertat e doar o mângâiere a stării de bine. Astfel, iertarea e cu adevărat iertare atunci când crezi în ceea ce spui, iar repetarea aceleiași metehne înseamnă doar acceptarea superficialității acordării unei noi ocazii de a greși.

“I can have peace of mind only when I forgive rather than judge.”

poza articol